Căbănuțe de poveste în inima munților Călimani.

Unde se termină ultimele fărâme de asfalt, înainte să fie înghițite de pădurea Rezervației Călimani, urci pe pajiște, treci de ultima urmă de așezare omenească și te oprești. Aici este Tărâmul Haitei. Ne-am așezat și noi aici, ne-am minunat, și nu am putut pleca până ce nu am fost siguri că ne întoarcem. Noi (arhitecți, medici, ingineri, it-iști, juriști și manageri) ne-am pus mințile și visurile la contribuție și așa s-a născut complexul Haita Land; la început a răsărit Pridvorul falnic, apoi Sihastrul rătăcit tocmai în vârf și Cuibul cuibărit confortabil mai la vale. Arhitectura caselor urmează, cu respect, liniiile și culorile muntelui, într-un odihnitor stil minimalist. La interior am vrut să avem atât: lumină, lemn și confort.

haita land

Povestea locului

Țara Dornelor concentrează tot ce e mai de preț și recunoscut din Bucovina: peisaje montane memorabile, natură sălbatică, univers rural autentic, tradiție, istorie și, nu în ultimul rând, adevărate surse de bunăstare - mâncare naturală, ape minerale, aer curat.

Acesta este începutul poveștii Haita Land, dar cu timpul vor mai răsări și alte căsuțe pe versantul acesta, în jurul unei comunități de oameni dornici de escapade în sălbăticie, pentru a umple un gol în turismul din Țara Dornelor - locațiile exclusiviste.

Informatii utile

Acces

Înainte de intrarea în Rezervația Călimani (ieșirea din satul Gura Haitii), se urmează drumul pietruit. Drumul este accesibil cu orice tip de mașină vara și, în funcție de vreme, oferim transport iarna.

Micul dejun

Se pregătește la cerere, din ingrediente locale, de catre iubita noastra “rețea de gospodine”. Există posibilitatea organizării de mese la ceaun/cuptor/grătar, tot la cerere.

Plata

Se poate face prin card pentru rezervare online pe situl nostru sau virament bancar pentru rezervari telefonice.